coraline citea o carte despre suflete moarte
și cum cifrele se perindau într-un decor de maci
și cum răsfoind amețeam ascultând-o pe litere
mirarea că vine din mine
ea o preacinstită apărătoare a cetății mele
o da mă miram și din nou numere
de data asta îmi patentau urechea
singura ureche prin care înțelegeam cuvântul
vezi e ca o revoltă degeaba negi ascunsul
care te-a făcut măi coraline
cine te-a făcut
și n-a răspuns atunci ci mai târziu dintr-un zepelin
un huruit de lentile prin care nu zăream
urechea acului
singura ureche prin care mi-aș fi dorit să trec dincolo
o pauză binemeritată în care am avut timp
să-mi șterg unghiile de ojă
să deschid fereastra și să mă arunc în eter