o lamă uriașă se rostogolește pe străzi
simți cum se năpustește spre tine
pe trupul tău
urlete și nebunie
venite fără să le chemi
se prind de gâtul tău
iar tu fără să te miri ori să te întrebi
privești la mâinile pline cu sânge
sunt amintirile pe care le-ai uitat și le-ai ucis

lasă domnule un pic de mister la strofa aia de sus
ce dracu, dai de la matale!
unde e suflul ăla poetic?
nimic nu mă înfioară, dar să te mai încerc:

o femeie își ceartă copilul
un bărbat zace mort în drum
după o vreme, nu știu după câtă
violul era o normalitate
mirosul de coniac persista în părul ei
violul nu era viol
era un fapt care se întâmplă fără voia ta
și tu îi spui viol
poate că ai dreptate poate că nu
nu-mi bat capul nici azi cu deslușirea privirilor tale
ori a indiferenței
ori a …
nu te pierde, spune mai departe, așadar;
i-a cuprins gâtul cu lanțuri
cineva continuă să fluiere
cineva continuă să plângă
cineva râde când doarme
mi-am dat seama că râd în somn
ori somnul râde în mine?
pământul sărută sufletul
care?
clișeu e această imagine
și următoarea tot clișeu este
firul poetic deșiră o scară
tot scrie săraca la cuvinte
crezând că face poezie
uite, mă, că am furat câteva cuvinte de-acum 5 ani!

atunci n-a contat
m-am ascuns în întuneric
și-am ridicat în jurul genunchilor
grămezi de pietre
de parcă... pietrelor le spuneam de iubire
scuză-mă că mă opresc aici
mi-am adus aminte de ceva
și trebuie să fug prin ploaia asta rece de toamnă
te pup
mai vorbim și... mai va…