peste cerul meu stătea atârnată o lună de sticlă
se apleca peste toți lupii din sufletul meu și-i scotea rând pe rând
nopților

peste pământul meu creșteau umbre de piatră
coborau în gâtul meu, în trupul meu, în sângele meu una câte una
tăcerilor