Nu se mai miră că într-o parte a grădinii copacii înfloresc
iar în alta fructele atârnă coapte pe ramuri
se plimbă ca un turist
echipat în maiou sclipitor de alb

toate poamele sunt mai mari decât în livada lui,
mustul nu-i curge pe bărbie când mușcă din ele,
altfel e carnea mărului sub coajă,
își înfige dinții în pulpa fragedă și-i pare că mănâncă pâine

ca să vezi, are din nou toți dinții la locul lor,
înveliți cu smalț și bine ascuțiți,
demult îi aruncase în râpă sau pe acoperișul casei
iar ei s-au întors toți ca unul în gură

moșul își trage pe ochi pălăria de paie
tot așa a făcut în ziua aceea însorită
când stăteam de vorbă la poarta lui verde și ne contram,
eu ziceam că în ceruri cresc livezi bogate cu mere domnești,
iar el o ținea morțiș:
nu! în rai e numai țărână

ca un turist se plimbă acum fluierând pe aleile fără capăt,
își umple oricând păhărelul din fântâna cu vin,
nu se mai miră că sub fiecare pom arde o candelă,
merge și merge și nu se mai poate opri