Cu trene lungi, lumini unduitoare
Se-nfiripează-n cerul greu de stele
Dansând în despletiri, de parcă Iele
Ar fi sortite-n fuga lor de soare.

De mii de ani copii Andromedei,
În noaptea caldă, lasă lacrimi albe
Să lumineze-altarele în salbe,
Celei ce-avea aceeași soartă-a Ledei.

Nepoți de zei și pământeni, pe boltă,
Cărări de jar cioplesc în bolta clară,
În fiecare an, în plină vară,
Iar pe pământ, mirarea dezinvoltă

Scoate din borte, lanuri și firide,
Viețuitoare să privească cerul
Iar oamenii, mirați, trăiesc misterul
Din noaptea unică de Perseide.