Privește, ajuns-am aproape
Noi pururi, ai mării imuni,
Luna ne stă peste pleoape,
Cerul ne crede nebuni.

Conștiința o punem deoparte,
Cuvinte pe valuri apar,
Iubito, prin algele moarte,
Te strig să-ți dau marea în dar.

Zgâriați de nisipul frenetic,
De scoici ce în piele se sparg,
Îți spun “te iubesc” și-s bezmetic,
Că-s martori toți peștii din larg.

Orientul ne prinde departe,
Amurgul ne leagă cu funii,
Parcă deschiși dintr-o carte,
Ne rupem de firul acțiunii.

Refluxuri și fluxuri pe maluri,
Adesea ne-ncearcă răbdarea,
Nisipul ne-alungă în valuri,
Ne face totuna cu marea.

Și-acolo aceasta ne-ndeasă,
Așa ca-ntr-un fel de arenă,
Se strigă să-mi fii azi mireasă,
Ca mâine să-mi fii o sirenă.

O ploaie pe-alături s-așază
Ne-ncarcă cu zeci de poveri,
Luna ne stă iar de pază,
Cerul ne simte stingheri.

Nu mai putem a ne-ascunde,
De valuri, de scoici sau de ploi
E dat să murim orișiunde,
Căci marea înseamnă doar noi.