[M]ergând pe dune în față noi priveam
ș[i] nu vedeam decât pustiul infinit,
di[n]colo de coline de nisip visam
să n[e] găsim scăparea într-un asfințit.

Dar z[i]lele în iaduri rele tot se mistuiau,
carca[s]ele de jos vederea ne-o înfiorau,
de mega-[w]ați extatici puterea soarelui atunci era,
simțind [o]asele fluide devenindu-mi sub dogoarea sa!

“Eu mi-s pe d[r]umul ce vine către tine,
Amun Re, zeu[l] ce e stăpân întru vecie!“
Așa vorbea, a[d]us de spate, cel de lângă mine,
nemaidorind [n]imic, răpus fiind de pustie.

”Eu nu disper, să [o] revăd pe ea eu vreau, Paul,
I am not so weak, a [w]eeping soul!”