un copil, după ulucă,
casă-i face la o nucă.
suflă vântul, bate ploaia,
i-o fi frig, că vorba aia,
a căzut din rămurică
și-acum zace zgribulită.
din vreascuri îi face-ndat
o căsuță cu cerdac
la acoperiș, bălaie,
fiindcă are-un clop de paie.
iarna bine a trecut
și-n primăvara-a văzut
două frunze, și-apoi trei,
nucul creștea dragii mei.
acu-i mare pișicher
a ajuns cu fruntea-n cer.
pe o bancă, cu o furcă,
stă azi lelea Mariucă
toarce fir de amintiri
cu lumina în priviri.
nucul, pus vezi pe hârjoană
îî aruncă nuci, în poală.