iar plîng copacii în căderi de frunze
dar la amiază vara tot sclipește
mă-ndrum spre semnul crist al unui pește
cerînd un singur anotimp pe buze.
uscate-mi sunt căci crama le răpește
și vinul a-nceput să mă amuze
dansează în butoiul plin mii muze
și dimineața iarna se grăbește.

nu am cuvinte! le ucis-a Bachus
în noaptea ce de-a-ntregul l-am băut
și-arăt hidos de parcă zici că dracu-s.

mai zi cobzare viersuri din lăut
căci de licoarea roș de plin ca lacu-s
m-așteaptă diavol ronțăind năut.