timpul nu-i decât o batistă oranj în ziua de joi
pe care toamna o flutură triumfător între noi
parcă toți trecătorii poartă în ei miros de plecare
pe când noi punem la presat cuvintele în ierbare
către aeroport drumul e doar o fâșie de abur viclean
călătorii duc cu ei în valize grădini pitice de leuștean
și creneluri de ceață strânse cu greu de prin burguri
rumegușuri de ploi și fețe de masă brodate cu struguri
plicuri cu ceai de sunătoare pene de scris cărți de vise
uleiuri volatile din gardenii impregnate în manuscrise
grațioase mărgele boabe de fum înșiruite fin în brățări
păsări de ambră inimile oamenilor lăsate prin aerogări
florăresele vând culori de tot felul și coșuri cu tufănele
pe Lipscani cerul coboară nori de ceaiuri prin cafenele
tot mai stins cântecul greierilor se depărtează de soare
pe străzi mușuroaie de frunze colițe pictate-n clasoare
un fel de timp melancolic așternut de acum între noi
toamna e un văl ruginiu purtat pe umeri în ziua de joi