în trenul vieții mele merg cu blatul
mă uit pe geam străbat ținut prozaic
monah naturii sunt în sine laic
și-s tot ce-afurisește-n gînd prelatul.
sunt apucat de un curent voltaic
cînd sînii de femeie-ating de-a latul.
cînd de pe ea dă jos de tot halatul
sunt furnicat de un fior arhaic.

și sunt! aceasta-i cea mai bună scuză
de a mă naște zilnic în cuvînt.
dar vorbele se-adună și m-acuză
că prea sunt înfoiat cu păru-n vînt.
tu știi mai bine, nu degeaba muză;
iubito, îmi ești singurul avînt.