mă așteptam să Te găsesc oriunde-n altă parte,
vezi, ai mei nu Te-au căutat niciodată aici;
Te știau și ei de la ai lor, dintr-o Carte,
cu foi îngălbenite de vreme, cu litere mici.

când am plecat, mai târziu, de acasă,
Te-am uitat acolo împreună cu ei,
adormiseși într-un călcâi de pită pe masă,
în limba română și-n cuibul din tei...

credeam pe-atunci că nemailuând în seamă
poveștile cu graiul lor nătâng,
și chipul blând ce mă privea din ramă,
va fi mai simplu pumnul să îl strâng

și să-mi fac loc cu el prin lumea asta,
să fac dreptate și să mă ridic,
deasupra alor toți și alor toate,
să nu mă tem de nimeni, de nimic!

ce-a fost a fost și iată-mă acuma,
ascuns sub pleoapa ochilor închiși,
ca într-o toamnă ce-și trimite bruma
să-mbălsămeze strugurii proscriși,

ajuns de glasul ce-a pornit să vină
în căutarea sufletului meu,
Te regăsesc în pata de rugină
a unei frunze, Doamne Dumnezeu...