De la furie la valuri sparte e doar un pas
De la extaz la plânset hohotit e doar o aruncătură de băț
De la intimidate la goliciune pe dinăuntru e doar la o atingere departe

Trebuie să-mi consult notițele care să mă reînvețe
Cum să respir singură lângă condensul de la geam
Cum să mănânc singură o pizza întreagă
Cum să-mi înec memoriile în alcool aromatizat
La lumina de bec spart și iluzii destrămate.
Cum să-mi vărs furiile
In abur și scrum.

Și n-a mai rămas nimic din noi doi decât scrum.

Ce cuvânt ciudat doi.
Mereu e un nou ‘noi’
In timp ce ‘tu’ devii un accesoriu vechi.
Doi care se îmbrătișau, doi care se certau.
Doi care s-au despărțit, doi care s-au iubit.
Unul care încearcă sa fie jumătate din noi fără doi.

Și nici măcar nu e scrum personalizat
Si nici macăr nu e vorba de ‘tu’, ci de ‘doi’.
Sunt do fără tine, dar știu că tu nu ai fost i-ul potrivit.
Cuvântul nostru era copt doar la coajă
Caut să formez doi-ul ce să dea avocado-ul perfect
Tare la suprafață, dar soft înăuntru.
Noi doi.