din nucul falnic
pus de bunicul
în zori
timpul a făcut o ușă dublă

sub ea
ochii împestrițați de păpădii
stau îmchiși
întro cameră
fără pereți
ei nu știu

toamna
ușile se deschid

vântul curge prin buze
chemând drumuri

merg cu vântul în păr
spre brațele deschise
și din prag
plouă
bulgări de lut