Eu trădător să-mi fiu,
să ies cu sufletu-n cuvinte,
așa cum își iese din matcă râul
când îl năpădesc ploile,

să părăsesc cochilia închisă
și larg să mă răzbun în aer,
să-l respir curat,
așa cum tu îmi umpli somnul
cu flori din sân
și cu-n surâs
deschizi ferestrelor nopții.

Și atunci
mirosind clipele care vin,
să le presari
peste ceasul anotimpului,
cu prelungirea sunetelor
în cântecul,
căprioarelor cu ochii verzi.

Să mă încercuiești
pe marginea dimineții,
cu razele soarelui
răsărit din ape,
pe umeri
cu tridentul lui Neptun
și tot n-ai să mă crezi
zeul tău.

Așa că aștept,
să sune ceasul deșteptător
când n-o să știi
dacă l-am pus eu, ori tu
pentru ora de iubire nebună.