multe zile te-am privit
dezbrăcată salivam și plescăiam zgomotos
caliban naturalizat undeva într-o margine
marginea unde aruncau cîinii morți mîțele
în timpul ăsta poeți treceau prin limbă ca rachetele
scînteiau luminau poeții
și dumnezeu trecea prin oameni dar
tot mai rar
se împuțina dumnezeu cu fiecare zi

cu fiecare zi tristețea oamenilor ridica o hologramă
albă
în genunchi tristețea oamenilor lingea praful
o hologramă albă și aseptică în locul în care
frica oamenilor a fost dumnezeu

tu erai tot mai albă
și tot mai lung tot mai adînc îți lingeam pielea
și urma pe unde treceam purta în ea gustul amar
al durerii din care s-a născut

toate acestea s-au întîmplat cu adevărat
(în variantă modernă nu este necesară mențiunea
toate acestea nu au existat niciodată iar
textul se citește pînă la ultimul cuvînt al strofei anterioare
și o novă de zgură umple cu pămînt gura tuturor
o uriașă împietrită cenușie gură comună)