Aștept



Aștept...
de cand am ,oare,atâta timp?
și nu-l mai zoresc,
nu mai gonesc cu sufletul la gură,
îmi privesc doar inima,
umblând hai-hui de-a lungul drumului.

Aștept...
frigul îmi amintește ca sunt în viață,
atât cât e o streașină,
și plâng înghețat pentru fiecare umbră
care se duce și vine fără să-mi aducă răspuns
ce-i la capătul drumului?

Aștept...
să mi se oprească timpul
la secunda ce-i va da un sens.
îmi ajung atâtea năluciri!
vreau să pot privi de jos în sus ninsoarea,
iar albul ei să-mi fie
cărarea către mâine.