Schimb acele pe cadranul ceasornicului pe bulevardul
Ștefan cel Mare,
îți urmăresc subțierea printr-o oglindă retrovizoare
și mi-e tot mai greu să fiu rotitoare
în ochiul triunghi,

tu poți, tu poți cu privirea s-arunci în aer piatra lunii
și stâlpul în care am să mă accidentez
în câteva clipe,
tu poți, tu poți cu inima să sfarmi lacătul gurii
să-mi spui,
iubito, în toate plecările mele mă întorc la tine,

m-ai recunoaște oare în pigmentul alb și urma impactului
în țipătul straniu deasupra cântarelor,
în convoiul de furnici care îți vor năpădi patul,

înainte să pornesc la drumul acesta cu umbre în pomi,
fără indicatoare,
îți pun scrisorile de dragoste
în cutia mea de mărgele ca-ntr-un osuar,
iar ceasul sună - e ora când prin visele mele frumoase
trec cuțitarii.



(DULCELE MEU ASASIN, ed. Vinea 2016)