în curtea mea tot universul ar vrea
să intre pe poartă pe cer prin pământ
se deghizează în fulger poate în stea
în frunză în vânt uneori în cuvânt

a auzit de la zodii din unghiuri precise
că sunt brațul pe care s-ar vrea a odihnă
că nemuriri se-nnoadă în iz de narcise
că numai la mine în curte e tihnă

de crengi ridicate spre cer am baloane
cu gheare și ochi ce păzesc peste curte
iar înspre garduri sperietori în paltoane
cu mâneci de vise și poate prea scurte

am cerberi culeși de pe străzi și maidane
ce-mi stau la fântână și pază la meri
s-abată din preajmă și hoți și codane
să-mi port fără grijă pe chip primăveri

nu vreau nici să dau nu vreau nici să cer
să plece de-aici viclean-universul
să-mi port peste curte un petic de cer
din care să mulg în șipote versul.