fără să-și controleze vreodată limitele
trăiește de pe o zi pe altă
cu privirea pierdută într-o oarecare
împletește frica într-un turn de fildeș
unde se acunde mai bătrân ca niciodată

uneori toate bolile din lume se adună în el
ca într-o cutie a pandorei
se deschide în brațele ei și apucă marginea scaunului
sare prin toate ferestrele din lume
își numără pașii până la capăt
și nu e moarte dincolo
nici azil de suflete
o simplă judecată
mâinile ei reci îi scot inima din piept
ochii negri sticloși trec prin toate zidurile bărbătești
construite ca un paravan pentru ispită
picioarele arse în tămâie topesc încrederea
fumătorului în fum

atunci viața se desprinde din el
ca o necredincioasă
rupe lucrurile alea simple
îmbrățisează femeia ca pe un rug
și realitatea e tot mai crudă când niciun foc nu se aprinde