la gândul că vorbim culoarea ochilor se schimbă
doar fața mea e un amestec de om de fiară de bizarerii
de-aceea când îmi spuneți că am scris ce-am scris și cum am scris
sau dumnezeu sau dracu’ poate înțelege

nimic deosebit pășesc lucid
trotuaru-i plin de voi și de noroaie
zăpezile n-apucă să coboare la pământ
sunt descompuse-n zbor cu răsuflarea

deși amiază soarele întoarce
lumina cum s-ar reflecta din ciob
văzduhu-i străbătut de păsări ce înoată
o mare moartă de la început

adeseori mă sprijin de copaci cu tâmpla
se strâng în ei cum ar trosni o navă
mi-e frig mi-e somn iar de pe ramuri picuri
mă-ngroapă-n miere în rășină și-n cenușă

frământ și mă frământ și-aștept să-mi ies din suflet
să mai primiți de sărbători din coca asta om