Trăiam… doar respirând
Și ades oftând
De multe ori eram forțați, să stăm în rând,
Iar alteori… la rând
Încă de mici noi învățam,
Să nu spunem ce-avem în gând
Și-n noi era un amalgam bizar de:
Râzând- plângând!

Pe pereți la școală erau înșirați:
Oameni, de care nu știam dacă au frați
Surori, unchi sau mătuși
Căci între ei și noi erau:
Doar ferecate uși.

Anii se adunau în planuri cincinale
Trăiam dar… și mulți mureau lângă furnale
Ori îngropați lângă mărețele canale.
Ovațiile ca și uralele când ei treceau
Niciodată, din inimi nu porneau.

Și noi… trăiam
Dar… de fapt doar respiram
Restul vieții îl mimam:
Acasă, pe stradă, la serviciu ori la școală
Prizonieri eram,
Aidoma furnicilor prinse și acoperite într-o oală
Al cărei capac voiam
Și ne rugam ca alții să-l desfacă
Noi ne temeam, de această nevinovată joacă
Ce simplu s-ar putea numi:
„Joaca , de-a oala cu capacul,
Sau… joaca omului cu gulagul”!

29 11 - 21 12 2011