cu singurătatea la vedere
și așa insolubilă o etalezi
că-mi vine să jur că semeni cu Dostoievski
cunosc valoarea tăcerii
și logica din desenele tale o știu pe de rost
am așteptat să dorm în colibele construite de tine
sau măcar să te înduri
într-o joi când mergi la vânătoare
să mă iei
să îmi arăți cum e strigătul mut a la Munch
spune-mi
de ce montează oamenii corturi pe munte?
am simulat prăpastia prezentului în timpul tău
am obținut ca rezultat un număr
un măr a căzut la picioarele mele
de peste drum se aude cum cineva repetă amabil
cum să nu? cum să nu? cum să nu?
la pasul următor am căzut
groapa era acoperită de apă
mi-a intrat în gură noroi
ceva atât de simplu dar cu un gust puternic de oameni
m-am șters cu podul palmei
și până la capătul drumului am cântat ceva vesel cu noroiul zâmbind la colțul gurii