protestatarul, cel cu pancarta în mâini care știe că fericirea este lipsa spaimei îmi spune:
știu cine ești-
un bătrân care se plimbă de la o bancă la alta dar nu are unde să se așeze
care a lăsat un loc undeva
să absoarbă liniște și când se întoarce nu-l mai regăsește
ehei!
liniștea este o taxă pe sunete
diminețile când te trezești cu fața la soare și palma la gură falit de cuvinte
te scormonești în pungile ochilor să o plătești

iar fericirea este bătrânul de pe bancă privit în ochi de câinele său
pe banca cealaltă e o bătrână care uită ceva:
mâna își întrerupe mângâierile și pisica își ridică ochii

supraviețuiești dacă te aprovizionezi cu lipsuri;
iei cu mână de fier dintr-un buget invizibil
dintr-un balon de săpun în care ninge corbește cu fulgi negri

iată priceperea:
să mori ca un fluture pe limba păsării de noapte

în loc să concurezi la mersul pe sârmă și mâncatul pe fugă
sau să te ascunzi după orizontul unghiei degetului mic
mai bine dispari în mulțime
de unde îi vei privi cu ochi publici
iar sângele te va spăla ca o apă de trandafiri