În gară
călători întârziați aleargă pe peroane
duc în piept orologii în formă de clopot cu o singură limbă
norocoșii se agață de ultimul vagon
- care bate mereu neregulat -
ceilalți se întorc în somnuri egale
să aștepte următorul tren.

Unii dintre ei se trezesc mai devreme
grăbiți adună scaunele din sala de așteptare
cu oameni cu tot
formează trenul lor condus de locomotiva
ca un orologiu de circ unde o limbă râde și una plânge
și pornesc la drum.

Dar mai sunt și cei ce-ntârzie mereu la gară
ei se recunosc după respirația frântă
în sunetul de megafon
care-anunță că următorul tren va întârzia o fracțiune de anotimp
după ochii lor
orologii în formă de clipă pe care limbile se mișcă invers
ei n-au bagaj poate doar timpul probabil îngemănat (cu)vântul
zbor de mierlă prin erupții de lavă
palidă piatra lunii agățată la gât
pe care o ridică mereu Sisifi îngândurați
pe un anotimp imaginar.

Ei sunt poeții –
cei ce întârzie mereu la gară.

Epilog (de citit cu un singur ochi):

Faci o confuzie – spune criticul
poeți au existat întotdeauna
nu și trenuri
iar ceasul merge invers doar când te uiți
în oglindă.

Poate -
dar eu sunt cititorul.