Pitesc zăpadă-n scorbura din sobă
Adusă pe spinarea unor lemne
Căci și-n șotron e plâns de albe semne
De când am îmbrăcat a iernii robă.

Omăt în plus venit-a să mă-nsemne
Dar chiar și azi îl port mai mult de probă
Căci și etatea încă mă aprobă
Și mintea mea e încă să mă-ndemne.

Dar va veni o vârstă când minciuna
Acestei așazise veșnicii
Își va toci, de-atâta vreme, struna.

Din Iad sau Rai voi auzi: "Nu vii?"
Eu voi mai cere neaua, numai una
Și taci din viața asta să mai fii.