își puse pe creștet o nuia împletită
se așeză pe un scaun șchiop
în mînă luă o pasăre moartă
zicea că e împăratul oamenilor vii
că oamenii curg precum apele și băltesc
lîngă tron
zicea că la început nu erau oameni
și ființele nu erau cu adevărat vii
de aceea totul era uscat
pînă cînd femeia a desfăcut picioarele
și au curs prunci
lacrimile s-au înălțat și a plouat prima oară
acum morții băltesc iar el umblă pe ape
ca împărat al oamenilor vii
și vor mai fi oameni zicea vor mai fi oameni
pînă cînd ultimul pisc se va acoperi de ape
și numai eu voi păși
numai eu zicea și strîngea de gît
pasărea moartă