doar vântul mai apleacă ochiii
florile de mac pe câmpurile pustii
ale unei vieți apuse
și poezia ce a răsunat în
inimile noastre
acum țipă parcă mai profund

te-ai dus
dar ne-ai lăsat o moștenire
pe care nu o merităm
trăirile tale
bucuriile și tristețile
acum de lira ta
se bucură întregul cer

mereu vei fi prezentă
în noi cei ce
te-am cunoscut prin vers