sonet

apusul se topește parcă-n sânge,
iar seara răspândește mirosuri de parfum,
țipenie de om nu e pe drum,
singurătatea serii parcă plânge.

bizare amintiri pierdute în trecut,
un vis de tinerețe pe-o strună de vioară,
trezind ecouri dragi de-odinioară:
prieteni dragi ce-s îngropați în lut.

cu gesturi elegante și domoale
vin către mine așa în gând,
și îmi sărută sufletul, plângând.

pe cer lumina lunii se destramă,
eu rătăcesc pe vraja lui april
și sunt așa de singur și umil…



2011