Într-o dimineață, martie a răsărit pe ramura unui pom.
Era o încercare de zâmbet, un boboc roz.
Îl priveam uimit; mă întrebam oare ce soartă i s-o fi hărăzit?
Florile și cireșele au venit mult mai târziu.
La fel și iubirile noastre.
Aerul era rece, ceața încă nu se ridicase.
Dealul îmbrăcase cămașă verde cu buline albe;
Petice de zăpadă neînvinse de soarele cu raze sărace.
M-am gândit la tine alfel decât oricând altădată.
Îmi izvorau în minte tot felul de imagini păcătoase.
Doamne ferește, o fi fost diavolul fără rușine.
Cu remușcări în suflet, mi-am scuipat în sân....
În curând au apărut caii pe Zirea.
Peste iarnă le crescuseră unghiile la copite.
Mai mult zburdau, nu pășteau.
Iarba era prea scurtă pentru buzele groase.
Mânjii din toamnă se mușcau, alergau nebuni.
Erau slabi, numai pielea întinsă pe coaste.
Mi-am dat seama că iarna n-o să se mai întoarcă.
Venise martie cu ochii lui veseli și buni.
Mi-am scos bicicleta din pătul și le-am dus bunicilor o oală cu supă de pui.