Când foamea-n bâlciul vieții te împinge
Ispite te-ncolțesc dar n-ai un sfanț,
Tălăngi îți galopează prin meninge
Și râs de iele răsucite-n danț.

Doar să te-nfrupți din propriul trup rămâne
Cu buzele zdrobite de-ntrebări.
Pirații beți fac ștreanguri din parâme,
Nebun venin erupe-n călimări.

Sânul Pandorei visul ți-alăptează
Precum o amforă cu sevă-amară
Ce picură-n pupila nopții trează
Când zorii au uitat să mai răsară.

Dar pe catarge, ca din minarete
Îți strigă Diogene epistema
Zvârlind cu slove-n arderi de comete
Din felinar dând nopții diadema.

Te-autodevorezi, antropofage!
Pieri fumegând spre lumi nepământene
Clepsidre seci să-ți fie sarcofage,
Mausoleu: - butea lui Diogene.