Nobil scăpătat rămas fără castel, stau rău cu banii; rău de tot.
N-am reușit să-i strâng în această viață, așa cum am adunat anii.
Poate peste veacuri, în cealaltă.
Nu vreau să împrumut de la Rotchild, de la marile bănci;
Mi-ar cere dobânzi ucigătoare, iar eu nu vreau să mor acum.
M-am decis să împrumut de la Alfred Nobel; el trebuie să aibă.
Împrăștie în fiecare an milioane pentru tot felul de fleacuri:
Pentru literatură, pe care lumea o citește tot mai puțin.
Pentru medicină, în timp ce bolile se înmulțesc, devin incurabile.
Pentru pace, și războaiele se întind, devin tot mai crude.
Pentru știință, și planeta abia își mai duce zilele, otrăvită.
Pentru atâtea altele, în timp ce omenirea se apropie de extincție.
Fac o înțelegere cu el: o să-i ofer cantități imense de oxigen,
Lacuri albastre, curate ca lacrimile îngerilor,
O lume fără dinamită, fără muniție.
O liniște de început de Univers.
O să-i zic: Domnule Alfred Nobel, am nevoie de bani;.vreau să fac o grădină.
Vreau să las munții acolo unde sunt, iar râurile să curgă în albiile lor către mare.
Credeți că o să-mi spună, “despre ce vorbești domnule? Nu te-am înțeles!”
Grădina o voi popula cu maimuțe, îi voi zice;
Să o luăm iar, cătinel, cătinel,
De la început; de la a zâmbi, de la mers.