e drăguță în felul ei dimineața
dar eu nu locuiesc la parter, nu locuiesc la etaj
n-am de unde să știu pe unde se intră în bloc
în blocul de marmură
sau blocul de cărămidă roșie pe
lângă care trecem în fiecare zi

mai ai uniforma / da, o mai am

ăsta e glasul care se aude,
de parcă ar fi o apă ce mișcă de parcă corpul tău ar fi plin de apă
de parcă sertarele ar fi pline cu apă în care plutesc agrafele tale de păr
pantofii de balerină și degetele pentru pian.

ți-ai luat pian?

am plecat ieri fără să te mai salut, m-am dus repede
și m-am îmbrăcat în cea mai frumoasă rochie a ta
pe care tu ai uitat-o pe patul meu în seara în care doctorii au venit și
te-au examinat și ți-au spus că ai să trăiești dar nu ți-au spus unde
Èši-au spus doar ca ai putea fi
mereu atât de frumoasă

atât de frumoasă

apoi nu știu ce s-a întâmplat sateliții au picat
barometrul a căzut jos de pe pervaz
am apăsat la întâmplare stop/ cancel

am acoperit pianele digitale cu o pătură albă
le-am scos din priză pentru tine
pentru că nu mai eram copii
nu mai suntem
decât seara,
când străzile sunt pustii și
doar visăm
și eu îmi las corpul liber să plutească

așa îmi țin brațele
așteptând mereu trenul plin cu garoafe roșii din care ele sa cadă încet
una câte una