Se apropie momentul când trece păsuirea,
pe care soarta crudă mi-a lăsat-o surâzând,
se apropie cu nerăbdare clipa decisivă, hotărârea,
când ştii că orice ai decide te va găsi plângând...

Cum pot întoarce timpul fără să ajung acest moment?
Sau m-aş putea sustrage fugind fără oprire?
Nu vreau să fiu în viaţa lor doar un impediment,
Nu vreau să folosim absurd termenul iubire.

Cum aş putea decide şi în favoarea cui?
Oriunde m-aş întoarce sunt toţi deopotrivă...
Doar mi-aş dori să nu mă simt a nimănui,
în astă lume crudă şi parşivă.

Mă mai desparte doar un moment de ezitare,
Îmbrăţişând firescul bun rămas,
doar un răgaz pentru a-mi aşterne tâmpla în uitare,
înainte de a se şterge al meu glas.

Sunt trecător prin viața mea și nu-mi aduc aminte,
Printre furtuni de lacrimi în plină primăvară,
o veche amintire prăfuită, rupestre nopţi, o rugăminte,
acea privire blândă, rămasă fără glas a nu ştiu câta oară...

Am adunat în timp, în valiza plină de regrete,
doar tristeţi ce mi-au brăzdat obrazul,
suflete pierdute fără rost, o viaţă care trece,
şi-o dragoste-ntâlnită prea târziu...