Cunoașterea sfințirii nu ne neagă,
Prin viață - un supradozaj de haos
Zadar nu cântă preoții în naos,
Lumina ne devine tot mai neagră.

Doar vocea firii este un adaos.
Și-o clipă vrei ca Timpul să nu meargă
Privești la stele, Răul să se șteargă
Din zi e evadare, e repaus.

Slăvite, îngerii ne urmărească
De facem bine ori de mai greșim
Ca Duhul nostru-n Cer să se mărească.

Iar când din traiul ăsta-n dric ieșim
Din stirpea care fost-a omenească
În Raiul tău, Iubite, să pășim.