Îngerii își limpezesc mâinile
În pântece calde de femeie
Și plămădesc acolo rădăcinile
Unei cunoașteri fără cheie.

Se șterg cu norii pe care-i culeg
Din furtunile durerilor femeiești
Și plecă pe un drum pe care îl aleg
Către locuri mai bărbătești.

Dar se simt încă murdari, apăsați
Ca într-o spovedanie incompletă
Singuri, deși autoînsingurați
Își caută o limpezire corectă.

Femeile rămân resemnate, desprinse
De timpul de a suferi
În suferința-n care sunt deprinse
Pun prunci în scăldătoare îngerii.