stau și mă nesuport de la atâta apă
rostogolindu-se între marginile corpului tău
mucegăit de timpuri umede și orașe cu străzi
câteodată drepte
încât ceilalți culegători de soare
răspândiți în umbră ca un desfrâu
așteaptă prăbușirea neînsemnatului meu prieten
din senin

și la dracu
chiar și degetele mi se bâlbâie în trup
și semnele pământului
pe care îl porți în tine

suntem bolnavi de singurătate

îți spun

la fel de astăzi
la fel de mâine
și din acest motiv din când în când
ne înclipăm cu sinceritate

sărutul în pleoape