El a fugit.
De ce nu mi-a spus că nu îi era comodă
Viața trăită în doi?
M-aș fi dat la o parte.
Aș fi încercat să-l înțeleg.
De ce oare a stat până în ultima clipă?
Tocmai îi făceam ceaiul
În timp ce fredonam o melodie,
Când am auzit ușa trântindu-se.
Nu am apucat să-l văd.
Am dedus că a plecat
Când am văzut dormitorul gol.
L-am căutat peste tot.
L-am și strigat pe nume.
În zadar, însă.
Plecase fără să lase o scrisoare.
Aș fi vrut să se întoarcă.
L-am așteptat câteva zile,
Și dacă am văzut că totuși nu revine,
M-am hotărat să-l caut.
La el acasă nu era,
La birou nu mai fusese deloc.
Abia atunci m-am îngrijorat.
Am început să colind străzile ca o nebună,
Ca un strigoi.
Îl strigam, mă zbuciumam, răcneam,
Și câteodată îi confundam vocea
Cu șuieratul vântului.
Nu dormeam, nu mâncam,
Aproape că nu respiram.
Îl vedeam peste tot, îl simțeam.
Parcă înnebunisem.
Vedeam bărbați pe stradă
Și le săream în cârcă,
Pentru că în gândul meu
Orice bărbat era el.
Nu l-am mai găsit.
Cert e că nici nu l-am mai căutat.
Sper să se reîntoarcă el,
Pentru ai servi ceaiul.