mi-a înflorit un strop
dintr-o prea-prostie
cu toate secundele proscrise într-un bâțâit
continuat în deplină egalitate cu certitudinea aerului
și am reușit să desăvârșesc necuvântul
cu un simplu acord de rostuială

ai spune că viața are misterele ei
însă tu îmi arăți că trăitul nu cuprinde rostuirea
în enigme
e ca și cum două cercuri suprapuse
ar căuta să se părăsească în cădere

nu răsărim cu măștile așternute în frunți
ci ne închinăm liniștii dintre două definiri
poate aceasta este cauza pentru care irealitatea
nu cunoaște dezmățul simțurilor
e ca și cum ai umple un întreg
cu goliciunea altuia

și totuși fiecare are libertatea de a respira
fiecare are dreptul la zid

mi-e rușine să recunosc
dar a trecut ceva timp
de când picioarele mele au acoperit
singurătatea

timpul tău din mine
aceasta este rotunjirea