cioplesc litere în lemnul cuvîntului
în tăcerea sufletului
icoane sfințite de rouă dimineața e o biserică

apoi un galben ca o gelozie cu pleoapa furtunii
se lasă simbiotic pe ce-a mai rămas cer albastru
coboară verde în tărîm odată cu ploaia

în strana odăii semne de întrebare
vine preotul soare
ține slujba în graiul razelor ce-mi escaladează relieful trupului

jocul verdelui cu viața abia începută
albastrul sîngelui unui soț și galbenul celuilalt
ori invers

la amiază doar o zeamă
prin care plutesc bucățele de stîrv
apoi cina

noaptea insomnia