au ruginit toate zîmbetele plînsul escaladează suflete
ochii trimit săgeata privirii spre zări ricoșează de văz puțin și de ceață
privirea se întoarce purtînd în brațe priveliștea unui brad
acele sale se înfig în retină muntele-preot psalmodiază ploaia

la cîmpie e caniculă jarul coboară din soare să frigă pieii mîncîndu-le albul
lăsînd în urmă negrul această substanță din care e clădit Iadul
sîngele fierbe în vene ca sub influența alcoolului
frige carnea doar oasele stau reci în așezămînt așteptînd veșnicia

Raiul e un soare și o lună aduse împreună
noaptea nebunii fac plajă la bec
electricitatea nu e invenție solară

cînd eram copil sufeream de o liniște gravă
cronică aș spune dacă nu m-aș fi mărit pînă la înălțimea aceasta
cînd m-au apucat de inimă grijile
pentru zilele de mîine