Terasa-i goală, scara fără trepte
susține un imens debarcader,
eu trec prin iarba deasă, mamifer,
când șerpii serii vin să mă aștepte,

atins de rumegatul amintirii,
precum de un ceva ce nici nu știu,
de-un luciu de oglindă, încă viu,
prin ruginiul nopților, ca mirii…

De s-a-ntâmplat, cândva, acum nu este
decât o strălucire, într-un geam,
a lacului de-atunci, o umbră peste

tot soarele ajuns, adlitteram,
prea-legănatul bărcii de poveste,
în care altădată ne dădeam…