A fi surd și a purta o pălărie de paie,
ascuns după cortină,
nu-i totuna cu a friza absurdul,
cu trecerea îmbietoare a verdelui
într-o altă culoare,
mai deschisă,
mai aproape de orizontul
în care se varsă curcubeul.

Trebuie să escaladezi
muntele durerilor,
să treci de cealaltă parte,
unde un fluture abstract
zboară printre idei,
scamă lăsată în trecere
de un zeu impasibil.

Și-ți iei pălăria din cui.
Trebuie să pleci,
cât mai e vreme
pentru respirații profunde,
pentru ieșirea din ape,
în afara așteptărilor.