ori când pot să și mor de am norii aproape
iar închiși ochi de corbi
să mă-­ngroa...

pe la urmă-i nimic ori e noapte de mine
un amurg pentru orbi
țipăt ți...

ne petrecem în vis cum sunt umbre în toate
iar nervurile-așterni
jumăta...

te mai știu legănând printre crengi parcă ale
prea târziilor ierni
rotocoa...

le culegi ca pierdute din luna de casă
prăbușită-n zăpezi
și răma...

să mă taie de-un ochi și de-o limbă cu ace
în priviri de mă vezi
poate-or ta...

ce rotund este încă pământul în zori
cad mereu ca un sac
de nins...

ori când fugi te ajung în troiene aproape
de plecări mai sărac
mă îngroa...

pe la urmă-i nespus pare totul aiurea
lacuri goale-au sub lac-
uri pădur...

Ea