Pe aceste drumuri de lângă faleză
te caut de o vreme,
marea supărată lovește cu valuri
în țărmul acoperit de o ceață lăptoasă
prin care trec cohorte de păsări.
Nu-i nimeni să-mi spună cum alături
pe câmpurile goale suflă vântul,
nu se vede nici o moară de vânt
doar pașii mei de urme se șterg.

Bântuie întunericul și somnul,
nu mai am unde să te caut,
oarbele drumuri se-nfundă în pustiu
cu nori de nisip pe deasupra.
Calc peste clipele trecute și merg
unde nimeni nu găsește nimic,
vuietul mării sinistru fără oameni,
mă desfrunzește de gândul avut.

O să încerc în orașul îndepărtat,
să aflu un semn al trecerii tale.

Pe aceste străzi cu trandafiri galbeni
ca și soarele verii toride,
mă ascund în umbroase gradini
unde norocul mă poate minți.