Azi când plăcinte făceam
Și cuptoru-mi încălzeam,
Puneam o aromă, două,
Mai apoi vreo șapte ouă,
Intră Mițu pe furiș,
Și în aluat s-a prins!
Asta cât eu m-am sucit,
Nici măcar nu l-am zărit
Când a dat iama, așa...
-Aoleuu, plăcinta mea!
*
Trage-o labă și se-ntinde
Aluatul. Rău se prinde!
Cu totul s-a lipicit.
Disperat s-a răsucit,
(Ce greșit a procedat!)
S-a dus tot în aluat!
*
Prizonieru m-a privit
Din aluatul dospit,
Și mieuna agitat,
Dorea să fie salvat.
Ce să fac, să plâng, să râd?
-Cotoiaș ghiduș, nătâng,
Cum de ți-a trecut prin cap,
Să te bagi în aluat?
Cine mai vrea bunătate
Cu gheruțe nespălate?!
*
Îl agăț de după cap,
Și trag tare și tot trag...
Îl doare, vrea să mă muște.
-După ce-ai făcut găluște,
Din tot aluatul meu,
Tot tu ești colțos și rău?!
*
În sfârșit am izbutit!
Mițu-ngrozit a fugit
În curte. Dar după el,
Lătra nervos, Azorel,
Găinile: Cotcodac!
Alergă și un gânsac.
Speriat Mițu se-avântă,
Dintr-o zvâcnitură scurtă,
Sus pe casă și trist vrea,
Blănița a-și curăța.
*
Multă vreme, mofturos,
S-a făcut Mițu frumos!
Cu limbuța s-a spălat.
Acum toarce-așa curat,
Și mai cred că se gândește,
C-aluatul ce dospește,
Este sigur o capcană
Pentru pufoasa lui blană!
*
Ca o morală:
*
Tot ce e plăcut, pufos,
Poate fi periculos!
Nu fi curios mereu,
C-o pățești ca Mițu meu!