Neagră e de supărare!
Cum stătea musca la soare,
Cărăbușul trece-n zbor,
Și căzu pe masă-n bol.
*
Bolul era plin cu miere.
Disperat, muștei îi cere
Ajutorul ca să iasă,
Căci mierea este cleioasă.
Cu cât să iasă ar vrea,
Tot mai mult se afunda!
*
Musca, cu un ochi cât ceapa,
Necăjită și ea, biata,
Că-i stricase mierea toată,
Ce abia a fost furată
Lui Martinel, de pe masă,
Cât lipsise de acasă,
Sare în sus indignată:
-Mototol cât o găleată!
Vai, și zbiară, și tot spune:
După ce-mi faci stricăciune
Și te lăfăiești în miere,
Mai ai curajul a-mi cere
Să te-ajut? Stai și înoată
Că ai tăvălit-o toată!
Așa treceți chiori-hoinari...
Puneți-vă ochelari!
*
Apoi chibzuind o clipă:
"Mai bine îl scot în pripă,
Căci de stau și socotesc,
Altă miere nu găsesc.
Nici murdar nu e prea tare,
Puțin pământ pe picioare...
Și-apoi ce mă sclifosesc?
Doar din gunoi mă hrănesc!"
*
Întinde mâna ușor,
Și-l trage de un picior.
Nicidecum nu izbutea!
Hop, alunecă și ea,
Lovindu-se cu putere,
De-i căzu un dinte-n miere.
Sângerează-i îngrozită,
I s-a lipit și-o aripă,
Apoi cere ajutor:
-Veniți muștelor, că mor!
*
Muștele în gloată-i jale,
Din gunoaie și canale,
Muște verzi, mari, mititele,
Trag de muscă cu putere,
De mânuțile-i fragile.
Uff, parc-ai avea cinci kile'!
*
S-au chinuit fără spor,
Mâinile grozav o dor!
-Fetelor, nu mă lăsați,
Să nu mă abandonați,
Că vă dau miere și vouă,
Opt lingurițe sau nouă!...
*
S-au muncit o oră-ntreagă!
Dar o muscă mai de treabă,
Verzulie, jos spre brâu,
S-a dus fuguța la râu,
Și cu trei găleți de apă,
A muiat mierea îndată!
*
Musca parcă e năucă!
Stând la soare se usucă,
Cărăbușul lângă ea,
Murat bine, tremura.
Ea-i reproșează discret:
-Asta nu o să ți-o iert!
Și-l jignește tuta, tare,
Netot fără-ndemânare,
Știi cât de mult m-am rotit,
Până când am reușit
S-o fur ursului ast' noapte,
Și de ea să nu am parte?
Du-te iute mare bleg,
Să vii cu-n fagure-ntreg!...
...........................
Morala-i aici aproape:
Din ce furi nimic n-ai parte.
Și tot ce nu e muncit,
S-a dus cum a și venit!