sunt mâna dreaptă
care nu și-a întâlnit niciodată umărul
între paharul rece și ceașca fierbinte
degetele șterg ușor tăblia mesei
sfărâmă un miez de pâine inexistent
dimineața pornește ca o mașină cu portbagajul
plin de amintiri pe care stăpânul a hotărât să le uite
tremură se ghemuiește în capătul întunecat
al garajului
destul cred că asta înseamnă destul
dar cine poate să spună când e destul
astăzi am ales limonada mâna stângă
urcă peste dungile halatului
buzele se întredeschid
lumea pătrunde acrișor grămadă continuu
până la umplerea definitivă a ochilor