Da, maestre, sunt o cochetă, de cele mai multe ori
o femeie, trâgând din țigară pe divan,
ascultând povești despre turci și alte popoare cu sânge.
Cu armuri și topoare, cai și alte unelte bărbătești.
Iau cu asalt vreo cetate mare, apoi se opresc
pînă la linia unei rochii și lasă toate armele jos. Da,
maestre, să nu judecăm prea aspru această
slăbiciune a lor. Să le dăm satisfacția biruinței, unii
poeți îi numesc pe acești înșelați, seducători.
Un seducător dus de nas iese chiar acum, din casa
mea pe ușa din spate; nu știu încotro se îndreaptă,
poate spre Mecca, poate spre Putna, știu doar că
încurcată e calea lui. Mai încolo, să fii cochetă e un
lucru fără folos. Da, maestre, dumneavoastră
mi-ați fost drag dinainte să vă cunosc. Poate pentru
că ați fost înșelat și v-ați ascuns multă vreme
în lan. Iar din spice, ați luat aur destul și ați scris.
Știu că atunci când plâng, în cartea dumitale se aude
un clopot. Cresc biserici, și iată cum, eu, trâgând
din țigară pe divan, le prăbușeșc. Da, maestre,
sunt o cochetă, iar tot ce-am iubit, e un cerc de fum.




MEMORIA HIENEI, 2018