cel mai înalt perete al odăii
e ăla dinspre răsărit
cu dinții scrijelesc în fiecare zi pe el
chansons de l'amour
față de unul Dumnezeu
de i se ițește chipul în varul peretelui
toată iarna
primăvara dau cu var și acopăr
aceste conspirații
îmi vin musafiri și s-ar stîrni bîrfe

de atîtea cîntece scrise pe el peretele a devenit
portița din dos la care mă întîlnesc cu Domnul
ca doi îndrăgostiți
îi sărut fruntea
are gust de înțelepciune
e ca mierea
și dă dependență
chiar dacă nu întotdeauna nimerești doza potrivită

soarele răsare
îmbrăcat în piele de ceață
peretele se dezvelește în întîmpinarea lui